12 ore pe zi, Mădălina Drăghici este Ilinca, personajul din serialul "Iubire şi onoare".
Frumoasă, deşteaptă, cu o carieră impresionată în spate, dar fără iubit. La un pic peste 20 de ani, Mădălina Drăghici, protagonista telenovelei "Iubire şi onoare", de la Acasă, este cunoscută atât ca top-model internaţional, cu prezentări pentru nume mari precum Calvin Klein sau Karl Lagerfeld, sau apariţii în reviste ca "Vogue", "Numero", "Madame Figaro", "Elle", "Marie Claire", "GQ", "Gioia" sau "Avenu", cât şi pentru rolul principal din serialul de televiziune "Iubire şi onoare", în favoarea căruia a renunţat la mai multe prezentări inter naţionale.
Anul trecut, actriţa de la Acasă TV a absolvit Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice, din Capitală.
Într-un interviu pentru EVZ, vedeta vorbeşte despre rolul ei din serial, despre transformările prin care a trecut personajul, dar şi despre hobby-uri, speranţe şi ce şi-ar dori în viaţa personală.
EVZ: Ce se va mai întâmpla cu personajul interpretat de tine?
Mădălina Drăghici: Ilinca mai are de trecut prin multe încercări… Viaţa îi va mai oferi multe surprize, nu neapărat din cele mai plăcute. Însă cred că, aşa cum se întâmplă în viaţă, după ploaie şi furtună mai vine şi vreme bună.
Cât de greu îţi este să "intri în pielea personajului"?
Ilinca face parte din mine. Mi-a fost greu la început să o înţeleg şi să mi-o asum. Am construit personajul treptat, împreună cu regizorii, producătorii şi scenaristele. I-am creat gesturi, ticuri şi alte particularităţi pentru a o definitiva. Şi-a pus amprenta asupra personalităţii mele în mod clar, gândeşte-te că 12 ore pe zi sunt Ilinca.
Mai ai timp să participi la prezentări de modă? Ai rata o prezentare intrenaţională pentru filmări?
Am ratat deja prezentări internaţionale pentru fil