Fostul director al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Adrian Grăjdan a acţionat în nume personal în procesul "Trofeul Calităţii", iar acuzaţiile iresponsabile şi isteriile unor europarlamentari PDL în acest caz sabotează interesele României în faţa UE, a declarat premierul Victor Ponta.
El a arătat că acuzaţiile unor europarlamentari PDL nu ajută eforturile autorităţilor române de a-i convine pe oficialii UE că România îşi îndeplineşte angajamentele asumate în relaţia cu Comisia Europeană. Ponta a răspuns unei întrebări referitoare la solcitarea de demisie venită din partea europarlamentarului PDL Monica Macovei.
Premierul a mai arătat că el nu are motive să îşi ceară scuze pentru acţiunea fostului şef ISC, deoarece se afla în Afganistan atunci când Grăjdan a emis actul prin care a retras instituţia din procesul "Trofeul Calităţii".
"Fostul şef al ISC a avut un comportament anormal şi cred că trebuie să răspundă şi din punct de vedere legal", a spus Ponta.
Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea Inspectoratului de Stat pentru Construcţii din cauza "comportamentului" său, şeful instituţiei luând decizii fără să îl informeze pe primul-ministru, a anunţat, joi, Guvernul.
Decizia a fost luată de premier după ce Constantin Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituţiei din procesul "Trofeul Calităţii" al fostului premier Adrian Năstase.
Eurodeputatul PDL Sebastian Bodu a cerut Curţii de Conturi să se autosesizeze în cazul renunţării Inspectoratului de Stat în Construcţii la recuperarea prejudiciului de 64,8 miliarde lei în Dosarul "Trofeul Calităţii".
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au audiat, joi, pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan şi i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, respectiv de favorizare a infractorului.
După mai bine de opt ore de audier