La Muzeul de Istorie Suceava a avut loc sâmbătă vernisajul expoziţiei de caricatură cu titlul provocator „După noi potopul - Roşia Montană”, realizată de graficianul satiric Doru Ghiocel Olaş.
Un semnal de sănătate civică locală
Intitulată iniţial „După noi potopul”, dar setată apoi pe un subiect fierbinte (cu imprimarea supratiparului „Roşia Montană” pe afişul manifestării), expoziţia graficianului sucevean este, prin forma de protest soft a caricaturii, un semnal de sănătate civică locală într-un moment în care clasa politică face fandări în faţa unor situaţii revoltătoare.
Arhitectul Doru Ghiocel Olaş, un veteran al graficii satirice sucevene care face parte dintre graficienii satirici de forţă, din tagma celor care nu au nevoie de cuvinte pentru a-şi exprima ideile, a caricaturiştilor care, fie că uzează de imagini-metaforă, fie că decupează secvenţe din realitate, au darul „scanării” subtile a poantei, a apelat de data aceasta la desenul cu text pentru a nu lăsa loc de interpretări.
Având ca temă majoră (cu variaţiuni) situaţia de la Roşia Montană, dar şi alte câteva evenimente din actualitate, caricaturile cu text explicit se circumscriu unui demers care, aşa cum a remarcat colegul de breaslă, graficianul Mihai Pînzaru PIM „pune în lumină grotescă realitatea noastră cotidiană”.
„Nu trebuie să lăsăm lucrurile aşa cum sunt sau să aşteptăm să le rezolve altcineva, ci trebuie să avem atitudine”
Aşa cum a spus Doru Ghiocel Olaş, este vorba de „actualitate şi de atitudine”. „Atât am putut eu să fac şi aceasta este forma mea de protest”, a spus autorul lucrărilor, accentuând faptul că „nu trebuie să lăsăm lucrurile aşa cum sunt sau să aşteptăm să le rezolve altcineva, ci trebuie să avem atitudine, pentru că atitudinea este cea care poate transforma un popor într-o naţiune”.
Expoziţia a fost provocată de refuzul une