Iarna care s-a abătut anul acesta asupra satelor şi oraşelor noastre este considerată cumplită. La Bucureşti, cel puţin de la mine de la balcon, ea a ţinut fix o noapte şi o juma’ de zi, este adevărat cu o cădere abundentă de zăpadă pe care autorităţile au băgat-o în seamă abia după ce se aşezase cam de-un metru. Comportament citadin deficitar

Iarna care s-a abătut anul acesta asupra satelor şi oraşelor noastre este considerată cumplită. La Bucureşti, cel puţin de la mine de la balcon, ea a ţinut fix o noapte şi o juma’ de zi, este adevărat cu o cădere abundentă de zăpadă pe care autorităţile au băgat-o în seamă abia după ce se aşezase cam de-un metru. Adică un strat consistent, care a făcut deliciul copiilor, dar şi bucuria cetăţenilor adulţi, sănătoşi la cap. O altă categorie de cetăţeni include persoane despre a căror sănătate nu vreau să zic nimic aici, oameni care s-au cocoţat urgent pe baricadele panicii, pe cocoaşa disperării şi pe gardul vecinului, să vază când şi cum îi moare capra… Pe noi însă ne cam interesa (sau, mă rog, ar fi trebuit să ne intereseze) cum, cu ce şi cât de repede putea intra în normal viaţa noastră de locuitori ai cetăţii.

Avertizări inutile

Vreau să reamintesc faptul că, spre lauda lor, meteorologii şi-au făcut şi de data asta datoria, avertizând din timp şi cu date corecte asupra fenomenelor naturale pe care le aveam de înfruntat. O alarmă intens mediatizată, coduri colorate să-ţi scoată ochii şi previziuni ce ar fi trebuit să producă reacţii. Toate au căzut însă cum nu se poate mai prost, pur şi simplu pentru că primarii, prefecţii, directorii şi chiar trepăduşii mai mici erau fie cu sarmaua-n gât şi şpriţul în creieri, fie plecaţi hăt, departe, în ţări unde nu ninge niciodată… Pe lângă toate astea am mai constatat încă o dată că situaţiile de criză ne paralizează, că suntem incapabili să ne organ