Cu prilejul editiei din acest an a tirgului de carte de la Leipzig, se poate constata din nou, fara prea mare greutate, ca Germania face parte din categoria tarilor in care se traduc cele mai multe carti. A traduce, insa, nu e doar o chestiune de statistica. Se nasc anumite intrebari: ce se traduce? De ce? Cum este perceput ceea ce este tradus?
inca de la alegerea titlurilor chestiunea devine pasionanta. Astfel ca renumitelor Notas (1954) ale eseistului columbian Nicolas Gomez Davila li s-a adaugat in germana (2005) subtitlul Unzeitgemäße Gedanken (Ginduri inactuale). Cu un astfel de subtitlu, care nu are nimic de-a face cu originalul, se doreste avertizarea opiniei publice germane in legatura cu situarea neobisnuita a cartii. Mesajul e clar: iata un text care nu corespunde mainstream-ului german, dar care, aluzia la Nietzsche inclusa, este un text inactual, pe scurt „reactionar“. Cu aceasta strategie editoriala, cu siguranta bine intentionata, dar determinata de constringerile germane, caracterul incoruptibil al unui Gomez Davila este subordonat imediat opiniei publice germane si introdus in categoria outsider-ilor. Care ii sint sansele? Poate deveni un pont pentru cunoscatori. E deja.
CNN-ul si beletristica
Momentul exact al traducerii cartilor e revelatoriu. Faptul ca mainstream-ul american si suita sa internationala, din India pina in Franta, de la Jonathan Franzen pina la Kiran Desai si Frédéric Beigbeder, cu alte cuvinte literatura de agentie, sint practic prezenti in traducere germana odata cu aparitia originalului a devenit o chestiune de uz si nu priveste doar Germania. Nu e vorba doar de un marketing global, care niveleaza tot mai multe materiale si stiluri. Acest mainstream trebuie sa expuna anumite teme standard: Hitler, multiculturalism, antiglobalizare, saga de familie. Nu deranjeaza si nu nelinisteste pe nimeni. Proprietatea no