Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Copos a rulat în zece luni afaceri de 75 mil. euro

Publicat in Capital, marți 30 noiembrie 2010 ·

Ana Holding, grup controlat de omul de afaceri Gheorghe Copos, a înregistrat în primele zece luni ale anului o cifră de afaceri de 75 milioane de euro, un nivel aproximativ egal cu cel din 2009.

În domeniul hotelier, lunile octombrie şi noiembrie ale anului în curs au fost mai bune decât lunile similare din 2009. Pentru sfârşitul anului, reprezentanţii grupului nu anticipează o creştere spectaculoasă a cifrei de afaceri.

„Pentru hotelul Hilton din Bucureşti, se estimează o creştere a profitului de 2,8%“, spune Gheorghe Copos în legătură cu afacerile din 2011.

Cu cele trei hoteluri pe care grupul le deţine în Poiana Braşov, se înregistrează aproximativ un milion de turişti pe sezon, 80% din aceştia fiind din Bucureşti.

Investitii în Braşov

„Obiectivul este de a face din Poiana Braşov nu numai o destinaţie de week-end, ci o staţiune în care turiştii pot veni să-şi petreacă sejururi mai lungi, de cel puţin o săptămână. În 2012, Poiana Braşov va avea peste 17 ha de domeniu schiabil“, a precizat Copos.

În ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor din acest an, grupul a contractat, de la BRD, un credit de 25 milioane de euro, a precizat Copos. De asemenea, Ana Imep din Piteşti, a câştigat anul acesta o finanţare europeană de 1.400.000 euro.

În prezent, Holdingul Ana are peste 1.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de peste 100 milioane de euro, din care o bună parte o reprezintă exporturile.

SURSA: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum o ora
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 7 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 8 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum 16 minute
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 8 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 9 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 12 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 8 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor

Oltenasul acum 13 ore
Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor. Toți cei care doresc să viziteze Muzeul Cărții și Exilului Românesc sunt așteptați până la miezul nopț

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

vin.

8°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°