Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slovenia, o campioană a aderării europene

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iunie 2009 ·

Mulţi dintre politicienii sloveni, printre care şi unii eurocandidaţi, au făcut carieră în guvern, în instituţiile europene şi în organizaţiile mondiale.„Adevărul“ vă prezintă situaţia privind alegerile pentru Legislativul de la Bruxelles din celelalte 26 de state chemate să voteze, ca şi România, în perioada 4-7 iunie. Slovenia este singura republică din grupul celor desprinse din fosta Iugoslavie, care a aderat la Uniunea Europeană în 2004. Independenţa faţă de Belgrad a fost proclamată pe 25 iunie 1991, după ce în decembrie 1990, slovenii se pronunţaseră deja prin referendum, pentru autonomie.

Declaraţia de independenţă a fost urmată de un război de zece zile între sloveni şi sârbi. Slovenia este regiunea cea mai prosperă din această zonă a Balcanilor. A aderat la zona euro în 2007 şi are cel mai mare PIB pe cap de locuitor dintre ţările admise în 2004, în Uniunea Europeană.

Mandate la ONU şi în CE

Slovenia a fost prima ţară fostă comunistă care a deţinut preşedinţia UE, preluată la 1 ianuarie 2008. În Parlamentul European, slovenii au şapte reprezentanţi, membri ai PES, ALDE şi PPE.

Slovenii participă la 7 iunie la al doilea euroscrutin, de la aderarea la UE din 2004. Cercetătorul Janez Potočnik este comisar european pentru ştiinţă şi cercetare din 2004. Potočnik a fost şeful echipei care a negociat aderarea ţării sale la UE.

Preşedintele sloven Danilo Türk a fost ambasadorul ţării sale la Naţiunile Unite. Türk a fondat în 1987 Consiliul Drepturilor Omului în Slovenia. În 1998, Kofi Annan, secretarul general al ONU din acea perioadă, l-a numit responsabil politic pentru zonele de criză din Balcani, Orientul Mijlociu şi America de Sud.

Principalii competitori politici la alegerile pentru Parlamentul European din 7 iunie sunt SD, Partidul Social Democrat condus de premierul Borut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 25 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 38 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°