M-am luat în ultimul timp cu una, cu alta şi am uitat de băsescu. Am uitat cât de bolovănos este comportamental, am uitat cât de inabil şi de nesimţitor este. Am uitat, într-un cuvânt, cât de nepotrivit e pentru funcţia în care poporul şi americanii l-au înfipt ca într-un vârf de par.

S-a făcut mare vâlvă că şeful ţigănimii româneşti s-a dus oleacă pe litoral. Fiindcă la noi bobul nisipului nu are fineţea menită să-l satisfacă, a ales Turcia.

Ghinionul lui e că, între două prăjeli de slane, s-a ales cu un infarct. Se mai întâmplă. A fost luat pe sus cu ambulanţa, cărat la spital şi internat. Fiind o namilă plină de beteşuguri, situaţia i s-a năşpit. Se mai întâmplă. Între timp, a şi murit. Dumnezeu să-l ierte.

Până la momentul decesului, de la distanţă, inima băsească a prins şi ea să palpite, intrând imediat în rezonanţă cu cea faultată de infarct. Preşedintele l-a sculat din somn pe-un medic român mare sculă şi l-a trimis să-l salveze pe ţigan, ca nu cumva să rămână etnia sa cu unul în minus. A pus şi mâna pe telefon, să-i întrebe familia cu ce pilă mai poate interveni. E nevoie de mobilizarea armatei, de intervenţia forţelor NATO? Să decreteze starea de urgenţă ori chiar de asediu?

Inima băsească e la fel de cheală ca partea care veghează să nu-i plouă în cap. Puţin îi pasă lui că a insultat grav poporul pe care-l conduce. În ţara asta, cad oamenii seceraţi de infarct şi salvarea abia dacă îşi mişcă roata. Dacă totuşi ajung vii la spital, sunt aruncaţi câte doi în pat. Dacă n-au şpaga întreagă, sunt lăsaţi să crape. Nimeni nu sună la telefon medicul, pentru că nimănui nu-i pasă dacă mai trăiesc sau nu.

Nici mintea băsească nu-i mai brează. Să ne gândim în ce situaţie au fost puşi medicii turci când s-au trezit cu omologul român pe cap.

Preşedintele calcă pe urmele fiicei sale. A pierdut cu totul simţul nuanţelor.

Ace