Într-o săptămînă marcată de manifestaţiile sindicatelor din învăţămînt, reiau – recunosc, cu un pic de cinism – acest text (apărut acum doi ani fix) despre felul în care s-a votat, în Parlament, creşterea cu 50% a salariilor cadrelor didactice.
Într-o perioadă de criză financiară cînd, pe tot globul, lumea e atentă la ce se întîmplă cu banii, Parlamentul României a decis să-i dea, fără să se gîndească de unde. Creşterea salariilor în învăţămînt i-a făcut şi pe alţi bugetari să ceară majorări asemănătoare. Ministrul de Finanţe, care acum cîtva timp anunţa că „avem bani“, că vistieria ţării e plină datorită încasărilor mai mari la buget, vorbeşte acum despre „destabilizarea economiei“ şi declară că însăşi siguranţa naţională poate fi pusă în pericol. Vorbe mari, care va să zică. Nu sînt singurele în acest context, aşa încît merită să poposim asupra lor.
DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an S-a spus că legea privind majorarea salariilor din învăţămînt a fost adoptată din raţiuni electorale, s-au comentat efectele sale economice, dar nu s-a acordat – cred – atenţia cuvenită modului în care au decurs „dezbaterile“. Stenograma şedinţei parlamentare (http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6532&idm=6&idl=1) arată că, de fapt, nu s-a dezbătut nimic. Uniţi în cuget şi-n simţiri electorale, parlamentarii care au luat cuvîntul au avut grijă să accentueze ideea că „partidul nostru“ a propus, a făcut, a dres şi va vota pentru, în timp ce „partidul lor“ n-a făcut, n-a dres, ba putem spune că dimpotrivă, a amînat şi a băgat beţe-n roate. Reprezentanţii grupurilor parlamentare au venit la pupitru pentru a rosti vorbe mari, cu iz aforistic ori cu „sentiment“: „Ne aflăm astăzi, după începutul anului şcolar, aş putea spune la un moment cu adevărat istoric“ (Anghel Stanciu, PSD, f
