Autorităţile de la Bruxelles plănuiesc să înfiinţeze o echipă de procurori pentru a lupta împotriva fraudelor din Uniunea Europeană, a declarat Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului de Lupta Antifraudă, citat de b1.ro.
„Comisia Europeană prevede publicarea reglementărilor legate de înfiinţarea unei echipe europene de procurori până în iunie anul viitor. Toată lumea înţelege că este nevoie să facem ceva important în această perioadă de criză economică. Fiecare guvern o datorează contribuabililor, alegătorilor, pentru a proteja cantitatea redusă de bani", a declarat Kessler, potrivit AFP, citat de site-ul focus-fen.net.
Biroul procurorului european va fi format dintr-un grup de procurori veniţi din toate state membre, precum şi dintr-o reţea de procurori în statele membre.
„Avem nevoie de o abordare transnaţională, o abordare europeană integrată, pentru a descoperi şi dezmembra marile reţele multinaţionale de distribuţie de ţigări ilegale sau cartelurile de criminali care sunt vinovaţi de contrabandă, mari crime economice sau fraudă", a mai spus Kessler.
Acesta a precizat că propunerea este susţinută de majoritatea statelor membre, mai puţin Marea Britanie.
Autorităţile de la Bruxelles plănuiesc să înfiinţeze o echipă de procurori pentru a lupta împotriva fraudelor din Uniunea Europeană, a declarat Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului de Lupta Antifraudă, citat de b1.ro.
„Comisia Europeană prevede publicarea reglementărilor legate de înfiinţarea unei echipe europene de procurori până în iunie anul viitor. Toată lumea înţelege că este nevoie să facem ceva important în această perioadă de criză economică. Fiecare guvern o datorează contribuabililor, alegătorilor, pentru a proteja cantitatea redusă de bani", a declarat Kessler, potrivit AFP, citat de site-ul focus-fen.net.
Biroul procurorului european va fi