Creşterea TVA de la 18% la 21%, eliminarea deducerii impozitare la cumpărarea de locuinţe, reducerea indemnizaţiilor de şomaj după şase luni, eliminarea bonusului de Crăciun (echivalentul salariului pe o lună) pentru funcţionarii publici, scăderea cu 30% a numărului consilierilor locali - acestea sunt cele mai importante noi măsuri de austeritate anunţate azi de premierul spaniol, Mariano Rajoy, în faţa Congresului Deputaţilor, cu argumentul principal potrivit căruia aceste măsuri vor duce la încasări de 65 de miliarde de euro la buget, până în 2015, transmite un corespondent Agerpres.
"Ştiu că măsurile nu sunt plăcute, însă sunt necesare. Situaţia este extrem de gravă (...) avem nevoie să ni se împrumute bani pentru a plăti funcţionarii, pensionarii şi şomerii. Nu ne putem lipsi de împrumuturi din afară, însă este atât de greu să le primim, încât ne aflăm într-un cerc din care nu putem ieşi", a explicat Rajoy măsurile anunţate, printre strigătele de indignare ale opoziţiei parlamentare şi în aplauzele deputaţilor conservatori. El şi-a explicat anunţul precizând că deficitul trebuie redus, potrivit indicaţiilor Bruxellesului, însă în condiţiile în care previziunile economice arată că situaţia se va înrăutăţi în 2013.
Guvernul spaniol a decis creşterea TVA de la 18% la 21% şi de asemenea creşterea nivelului redus al acestei taxe, de la 8% la 10%. În schimb, taxa se menţine la 4% pentru produsele de primă necesitate, după cum a anunţat premierul spaniol. De asemenea, tot în privinţa impozitelor, din 2013 nu va mai exista deducerea impozitară la cumpărarea de locuinţe şi cresc accizele la tutun. În doi ani şi jumătate, statul va încasa, cu aceste creşteri impozitare, aproximativ 65 miliarde de euro, a mai arătat premierul.
Şomerii vor primi indemnizaţii şi ajutoare reduse după a şasea lună - de la 60% din salariul de bază din