Manifestanţii au protestat sâmbătă în Piaţa Tahrir din Cairo, dar şi în alte oraşe, iar în urma ciocnirilor cu poliţia 100 de persoane au fost rănite. Sursa: Reuters
Hosni Mubarak (84 de ani) şi ministrul de Interne Habib El Adly au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, dar o serie de foşti oficiali de rang înalt au scăpat basma curată. Protestatarii au strigat "Jos cu dictatura militară" şi au susţinut că verdictul este ilegitim.
Fostul preşedinte egiptean între anii 1981 şi 2011 este considerat vinovat pentru uciderea a 805 manifestanţi, în timpul revoltelor din 2011, dar oficialii din Ministerul de Interne au fost achitaţi pentru complicitate la crimă.
Ex-liderul a fost transportat imediat la o închisoare din sudul capitalei, urmând să fie mutat în spitalul penitenciarului. Mubarak a refuzat, cu ochii în lacrimi, să coboare din elicopter, pentru a merge la închisoare, au povestit martorii.
Avocatul apărării a anunţat că va face recurs, dar la fel a făcut şi procurorul general. "Cum se poate ca Mubarak să fie încarcerat pe viaţă, iar ajutoarele sale să fie lăsate libere?", spunea un membru al Partidului Libertăţii şi Dreptăţii al Frăţiei Musulmane.
Condamnarea lui Mubarak şi a lui Adly reprezintă "un pas important pentru Egipt, dar insuficient", a precizat Amnesty International, pentru că "familiile celor morţi şi răniţi în manifestaţii au rămas cu senzaţia că nu s-a făcut dreptate".