Domnule guvernator, doamnelor şi domnilor, îmi revine sarcina, mai dificilă decât a antevorbitorilor mei, de a vă mai ţine încă cinci minute pe loc. Îngăduiţi-mi să o fac evocând două chestiuni. Aş dori astfel să contribui la momentul aniversar de azi – o sută treizeci de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale şi o sută de ani de la moartea întemeietorului ei – printr-o mărturie personală. Mărturia mea se referă la forţa care nu are nevoie de putere pentru a se manifesta. Şi, pentru a o ilustra, vă propun două exemple.

Primul meu exemplu se referă la forţa instituţiilor aflate în dizgraţie; al doilea, la forţa oamenilor care nu se află la putere. Am spus înadins forţă, şi nu putere. Cu alte cuvinte, am distins între forţă şi putere.

Puterea înseamnă posesia mecanismelor prin care voinţa poate fi administrată. Puterea înseamnă capacitatea de a dispune de lucruri printr-un raport de tip ordin-comandă. Forţa constă în puterea de a influenţa lucrurile fără a dispune de mecanismele formale ale exercitării ei. Înseamnă a realiza ceva fără a recurge la ordine. Spre pildă, eu am puterea de a face ce vreau cu acest pahar, care se află în faţa mea: voinţa mea poate dispune de mecanismul braţului meu în vederea luării sorţii lui în posesia mea. Dar eu, ca vorbitor, nu pot face cu dumneavoastră, care mă ascultaţi, orice. Nu am la dispoziţie mecanismele puterii. Dacă aş fi un dictator, le-aş avea. Pot avea însă, ca vorbitor democratic, condiţiile exercitării unei influenţe – influenţa discursului meu asupra minţilor şi inimilor dumneavoastră. Cu o condiţie însă: dacă şi numai dacă mi le oferiţi dumneavoastră. În colaborare cu dumneavoastră, pot avea forţă: dar numai dacă dumneavoastră hotărâţi să mi-o acordaţi.

Avem astfel ilustrată deosebirea dintre forţă şi putere: puterea dispune de lume prin ordine şi supunere. Forţa acţionează în lume prin colaborare cu l