Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zid polonez » Steaua ar putea avea un cuplu de fundaşi centrali leşi

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 25 iulie 2013 ·

Chiricheş va pleca în vara asta, iar steliştii i-au găsit şi înlocuitor: Piotr Celeban, de la Vaslui

Reghecampf s-a împăcat cu ideea că-l va pierde pe Vlad Chiricheş în această vară. Fundaşul de 23 de ani îşi doreşte enorm un transfer în străinătate, iar antrenorul, împreună cu cei din conducere, a decis să-l lase să plece. De la penitenciarul Jilava, Gigi Becali şi-a dat şi el acordul.

Dacă iniţial solicitau 8 milioane de euro pentru stoper, sumă achitată integral, acum steliştii sînt de acord şi cu plata în două sau chiar trei rate. Decizia a fost luată şi pentru că oficialii clubului din Ghencea au observat că Vlad nu mai e la fel de concentrat la antrenamente, lucru dezvăluit chiar de Mihai Stoica: "Cu Ceahlăul s-a accidentat la încălzire din cauză că nu era concentrat la maximum". Chiricheş nu va fi lăsat să plece pînă cînd Steaua nu va fi sigură de prezenţa în grupele unei competiţii continentale, Liga Campionilor sau Europa League.

În aceste condiţii, MM şi Reghe au început să-i caute înlocuitor pentru că ar rămîne cu doar trei fundaşi centrali în lot: Szukala, Gardoş şi Bratu. Chiar dacă sînt mulţumiţi de ultimele evoluţii ale lui Gardoş, cei doi au pus ochii pe Piotr Celeban, stoperul de 28 de ani de la Vaslui, unul dintre cei mai buni pe postul lui din campionatul precedent.

Polonezul poate evolua şi ca fundaş dreapta, acolo unde Rîpă nu prea a fost în stare să-i creeze concurenţă lui Georgievski. Piotr a venit în Moldova în vara trecută, liber de contract, iar Porumboiu ar fi de acord să-l cedeze avînd în vedere noua politică a clubului, aceea de a reduce cheltuielile. Celeban cîştigă 14.000 de euro pe lună şi mai are contract pînă în vara viitoare.

Sîrghi, varianta de rezervă

În cazul în care nu se vor înţelege cu vasluienii pentru Celeban, roş-albaştrii îl mai au pe listă şi pe Cristian S

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 13 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 13 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°