Cea de-a cincea ediţie a Cupei României la Individual va avea loc la Cluj sâmbătă, 26 octombrie, organizată sub egida Federaţiei Române de Karate Kyokushin prin C.S. Kyospirit Cluj Napoca.
Evenimentul va avea loc în sala de sport „Gheorghe Roman” din incinta Parcului Babeş (str. Plopilor) şi va reuni sportivi de la toate cluburile din ţară. Cele două probe ale competiţiei vor fi kata şi kumite, organizate separat pentru copii 1 (11-12 ani), copii 2 (9-10 ani), copii 3 (7-8 ani) şi seniori categoria B (începători, 10 kyu, 9 kyu, 8 kyu, 7 kyu).
„De la ediţie la ediţie vedem cum popularitatea acestui sport printre clujeni şi printre români în general creşte. Am avut un public entuziast, pe care îl invităm şi anul aceasta să îi susţină pe sportivi pe parcursul competiţiei”, a declarat senpai Vlad Pop, din partea C.S. Kyospirit Cluj-Napoca.
În acest an, competiţia a fost inclusă de către Ministerul Tineretului şi Sportului în programul „Pierre de Coubertin”, un program ce are ca scop dezvoltarea armonioasă din punct de vedere sportiv a copiilor.
La Cupa României sunt invitate cluburile sportive din ţară afiliate sau neafiliate la Federaţia Română de Karate Kyokushin.
C.S. Kyospirit Cluj-Napoca este o asociaţie sportivă care organizează antrenamente de karate kyokushin pentru adulţi şi copii.
Mai puteţi citi:
Pornim la drum pentru o nouă calificare la Europene. Norvegia, campioană mondială şi olimpică, primul adversar din preliminarii