Cazul Jurnalul național. Povestea transformării jurnaliștilor în sclavi pe plantația lui Dan Voiculescu a avut o nouă etapă la sfârșitul lui septembrie 2012. După ce, în 2010, întreaga redacție a fost trecută pe Carnetul de Muncă, la sfârșitul lui septembrie, angajații au fost somați să aleagă: reducerea cu 25% a salariului sau trecerea tuturor veniturilor pe drepturi de autor. Evident cu obligația jurnaliștilor de a-și plăti dările către stat, deci o diminuare. Una mai mică decât dacă ar fi rămas cu toți banii pe CM. Este ceva firesc ce s-a petrecut, mai ales că aproape toate produsele mass media au procedat la fel. Tranformarea în sclavi se regăsește în contractul pentru drepturi de autor unde există câteva articole care îi leagă de plantația lui Voiculescu. Prima clauză dureroasă este că jurnaliștii nu mai au voie să publice nicăieri, lucru care i-ar fi ajutat să treacă pe cei descurcăreți de povestea cu ajustarea lefei. A doua clauză criminală de-a dreptul este legată de dreptul de folosință a operei, perioadă care peste tot în presă începe de la un an până la cinci. În cazul Jurnalul național, autorul nu mai poate folosi opera sa timp de 50 de ani. Prinși la înghesuială de criza locurilor de muncă de pe piața presei, jurnaliștii au semnat. Semnatura lor înseamnă că atât timp cât vor lucra la cotidianul condus de Marius Tucă nu vor mai avea dreptul să publice nicăieri și că și-au dat acordul ca articolele lor să fie întemnițate pentru jumătate de secol. Mai mult, dacă firma va dori să îi lase pe drumuri, se întâmplă simplu, dacă nu au CM, fără plata unor salarii compensatorii și fără ajutor de somaj.

Situația de la JN este unică în presă, legat de durata renunțării jurnalistului la drepturile de autor pentru 50 de ani. În schimb, metode a transformare a gazetarilor în sclavi pot fi regăsite în toate trusturile de presă, puține și vandalizate de criză. @