Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa internationala despre planul european de ajutorare a Atenei: O solutie de avarie, doar un plan de a reduce pe termen scurt panica din jurul Greciei

Publicat in HotNews, sâmbătă 27 martie 2010 ·

Presa internationala priveste cu scepticism proaspatul acord de ajutorare a Greciei, pentru care au batut palma saptamana aceasta tarile din zona euro. "Luati-o ca pe o strategie de avarie. Cel putin, una care presupune ca tarile din zona euro au planuit in mod deliberat sa combata criza din Grecia in cel mai pagubos si incompetent mod cu putinta: pentru ca acesta este rezultatul final", scrie The Guardian, in timp ce TimesOnline preia temerile analistilor, potrivit carora moneda euro este inca sub semnul riscului, iar planul pentru Grecia nu a "indulcit" temerile referitoare la Portugalia si Spania.

La cateva saptamani dupa ce a devenit clar ca este necesara o ancora de salvare fiscala a Greciei si dupa ce au promis ca vor face ceva, Angela Merkel, Nicolas Sarkozy si ceilalti lideri din zona euro au cazut, in cele din urma, de acord asupra unui plan de ajutorare, scrie The Guardian, care isi intituleaza articolul pe aceasta tema "Zona euro, un club in criza".

Practic, planul de urgenta prevede ca Uniunea Europeana, alaturi de Fondul Monetar International, sa acorde Greciei credite in valoare de miliarde de euro, in cazul in care Atena solicita acest lucru. "Iar Berlinul agreeaza asta. Banii vor veni doar ca un ultim resort si numai in cazul in care creditorii de pe pietele financiare refuza categoric sa acorde credite Atenei. In acelasi timp, rolul FMI in acest plan ramane in ceata", scriu jurnalistii britanici.

"Sa numim asta un plan ar fi de-a dreptul generos. Este un plan de a face un plan, o intelege care sprijina o intelegere. Deocamdata, ea pare doar sa aiba rolul de a reduce panica iscata in jurul Greciei", mai scrie The Guardian, atragand atentia ca acest lucru nu va dura mult, in lipsa unui ajutor financiar concret pentru Atena.

La randul sau, TimesOnline preia temerile analistilor, care au avertizat ca moneda eur

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 57 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 25 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°