Trecuti prin experienta recesiunii economice de la sfirsitul anilor saptezeci si impresionati de persistenta valorilor umane in rindul imigrantilor de la poarta Belgiei dezvoltate, fratii Dardenne isi pun personajele in situatii care amintesc de vechiul experiment cu cimpanzeul mama si copil ei maimuta. Fratii Dardenne sint un cuplu de realizatori de film belgieni, cunoscuti pentru premiile frecvente la Cannes si influenta pe care stilistica lor a avut-o asupra cinema-ului de arta contemporan. Vazute la noi in regim de cinemateca sau distribuite limitat, La Promesse(1996, Cel mai bun film strain - Societatea nationala a criticilor de filmdin SUA), Rosetta (1999, Palme d'Or si Cea mai buna actrita la Cannes), Fiul(2002, Cel mai bun actor la Cannes) sau L'Enfant (2005, Palme d'Or) sint exercitii necompromitatoare de critica sociala si analiza a relatiilor interumane de dependenta si iertare. Expunerea publicului roman la filmografia de festival a maestrilor fictiunii cu camera pe umar a inceput timid abia in 2002, dupa ce succesul „Mortii domnului Lazarescu" crescuse increderea distribuitorilor de la noi in existenta unui public, fie el si de nisa, care sa aprecieze adevarurile neo-realismului social. Cind Cristian Mungiu lua Palme d'Or in 2007, tributul implicit catre fratii Dardenne a fost recunoscut in presa internationala ca o dovada a sincronicitatii estetice, insa apropierile si/sau directia influentei au ramas umbrite de bucuria succesului mintuitor. Trei ani mai tirziu, Cristian Mungiu umple cinematografele cu brand-ul amintirilor comuniste, in vreme ce ultimul film Dardenne, cistigator (din nou) al celui mai bun scenariu la Cannes 2008, trece timid prin vara ieseana, proiectat cu surprinzatoare obstinatie in iulie si august, reprogramat din nou si la Bucuresti de nu stiu cine, dar as vrea sa-i cunosc. Tacerea Lorneie povestea pregnanta a unei tinere albaneze a