O spun răspicat, în cunoştinţă de cauză. Oamenii de pază ai premierului Ungureanu sunt mai precauţi. Şi mult mai numeroşi decât cei ai lui Boc. Cu alte cuvinte: vigilenţi, dar mulţi! Am participat recent la prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova, prima din istoria milenară a înfrăţitelor noastre popoare. Înainte de a fi admis în perimetrul destinat celor care urmau să participe la sindrofie am fost pus la zid de sepepişti şi era cât pe ce să fiu băgat „la dubă”. Mi-a fost confiscată o posibilă „armă”. O mică „bombă” cu acţionare manuală, mai precis prin „suflu sistematic”. Pe lângă asta, am fost trecut şi pe selecta listă a persoanelor suspecte. Eu şi încă doi ziarişti moldoveni am încălcat „codul” prezentării la muncă cu obiecte corespunzătoare.
Arma cu pricina o purtam în buzunarul rucsacului. Sepepiştii tocmai ne băgaseră în „studioul” de „dezbrăcare la piele” de la intrarea în universitate. Mi s-a ordonat scurt, de cum m-au văzut, nici nu ne-am salutat: scoateţi tot de prin buzunare! Treceţi aici, desfaceţi aparatul foto! Trageţi cu el un foc, pardon, faceţi o poză! Le prind în unghiul aparatului feţele strâmbe. Nu e bine, să o ştergeţi. Fâârr, ţipă buzunarul rucsacului. Asta de ce nu aţi scos-o?!, spune femeia sepepistă cu un soi de reproş în glas. Treceţi dincoace! Nino-nino, clămpăie „spada” electronică a gardianului. Aveţi baterii, aveţi reportofoane, aveţi de toate. Ce-aţi mâncat astăzi? Trebuie să vă trecem pe o listă. Numele, prenumele. „Asta se reţine. Obiectul nu îl puteţi lua decât după finalizarea manifestărilor”. Valea! Luaţi-vă catrafusele!
Umilitat, descheiat, crăcănat, plec şchiopătând în ritmuri de fanfare. Începuse sindrofia. De la distanţă am văzut aşa, ca prin ceaţă, cum doamna sepepistă şi-a scos o pereche de mănuşi albe. A desfăcut o geantă imensă, ca un cufăr uriaş din plastic, şi a depus obiectul con
