La finalul şedinţei de ieri a Consiliului Local Negreşti Oaş, primarul oraşului, Aurelia Fedorca, a propus consilierilor ca în acest an, de Zilele Oraşului Negreşti Oaş, să nu mai fie organizate concerte de mare anvergură, aşa cum se întâmpla în anii precedenţi. Motivaţia primarului a fost că în acest moment oraşul Negreşti Oaş are datorii foarte mari de achitat şi trebuie finalizate o serie de investiţii, astfel că Primăria nu mai dispune de resursele fiannciare necesare pentru a organiza aceste spectacole. Consilierii locali au fost întru totul de acord cu propunerea primarului Fedorca. Fără spectacole de Zilele Oraşului
Primarul Aurelia Fedorca, la finele şedinţei de ieri, s-a adresat consilierilor locali cărora le-a cerut părerea vizavi de renunţarea organizării de spectacole de mare anvergură de Zilele Oraşului. “Dacă am fi avut infrastructura terminată la Luna Şes, probabil că am fi organizat acolo spectacolele. Însă, cum nu avem nici drum, şi nici resursele financiare necesare, eu propun ca în acest an, de Zilele Oraşului Negreşti Oaş să nu mai fie organizate spectacolele de altă dată în centrul oraşului. Pot fi organizate doar manifestări cultural-sportive. Mai mult decât atât, în acest an Primăria Negreşti Oaş are datorii foarte mari de achitat şi avem şi multe investiţii care trebuie să le finalizăm până la sfârşitul anului. Astfel că nu avem nici resursele financiare necesare pentru organizarea acestor zile”, a mai spus primarul Fedorca, care le-a cerut consilierilor să voteze dacă sunt sau nu de acord cu propunerea ei. Edilii negreşteni au fost cu toţii de acord cu propunerea primarului.
Totuşi, în 17 sau 18 august, vor fi organizate competiţii sportive, vor avea loc Zilele Medicale ale Ţării Oaşului precum şi alte simpozioane. Primarul Fedorca a mai precizat că nu se renunţă de tot la organizarea spectacolelor de Zilele Oraşului, ci doar în a