Parlamentarii democrat-liberali încep sesiunea cu o întâlnire cu şeful statului şi premierul Emil Boc. Prima problemă de rezolvat: plasarea independenţilor în Birourile Permanente. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Supervizaţi de preşedintele Traian Băsescu, democrat-liberalii fac planul de bătaie pentru a obţine majoritatea în Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin plasarea independenţilor în funcţii.
Şeful statului participă luni, alături de premierul Emil Boc, la prima şedinţă a grupurilor parlamentare ale PDL. Invitaţia a fost făcută de şefa Camerei, Roberta Anastase.
Probleme la Senat
Dacă în plen puterea avea majoritate, în Birourile Permanente opoziţia a condus la un vot, atât la Cameră, cât şi la Senat. Lucrurile s-ar putea schimba la început de sesiune, după ce Curtea Constituţională a validat ca grup parlamentar pe independenţii lui Gabriel Oprea.
Astfel, aceştia trebuie să primească funcţii în conducerea parlamentului, ceea ce presupune renegocierea locurilor tuturor partidelor.
Dacă, teoretic, la Camera Deputaţilor lucrurile s-ar putea rezolva rapid, un eventual eşec al negocierilor pe funcţii putând fi tranşat direct în plen, unde puterea are majoritate confortabilă, la Senat lucrurile s-ar putea complica.
Dacă negocierile eşuează, situaţia ar trebui tranşată de plen prin votul majorităţii senatorilor. Diferenţa putere-opoziţie este însă de un vot, nefiind astfel exclus un scor nefavorabil actualei Coaliţii.
Mai mult, una dintre soluţiile luate în calcul de opoziţie pentru a-şi menţine întâietatea în Biroul Permanent, este ca raportul de forţe să rămână neschimbat până când se modifică regulamentul în sensul punerii de acord cu hotărârile Curţii Constituţionale. Abia după acest pas, ar urma ca funcţiile să fie renegociate.
"Eu le-am