Or, mai întâi şi-ntâi istoria ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba chiar dă înapoi… (Caţavencu)

Vă amintiţi de Bau-Bau, de Omul Negru sau de Moşu'? Copilăria fiecăruia dintre noi are, ascunsă într-un pliu, clipa de spaimă când, în faţa mâncării fără gust, a somnului de după-amiază, a spălatului de cap, argumentul suprem al părinţilor era sperietoarea magică. Înfulecam cu noduri, adormeam cu ghionturi sau plângeam cu spuma-n ochi. Iată că societatea românească pare decisă să-şi prelungească sine die copilăria. În ultimii douăzeci de ani, omul negru a fost Împăratul Roş, Ion Iliescu. De vreo trei ani, şi-a schimbat persoana, deşi şi-a păstrat domiciliul. De la starea vremii la starea naţiunii, Traian Băsescu e vinovat. E explicabil. Celui care e la butoane i se sparg oalele-n cap. Dar, atunci când vinovatul de serviciu ia asupra sa necazurile sau furia mulţimii, lucrurile se tulbură sau se-mput de-a dreptul.

Preşedintele-jucător se face vinovat de câte-n lună şi-n stele. Pe vremea purtătorului de cuvânt Emil Boc, a fost şi arbitru, şi parte, şi judecător, şi procuror, întâiul economist al ţării, medic curant şi dascăl destoinic. Numai că, acum, vorbim despre altceva, şi anume despre buna guvernare, despre trebile ţării, administraţie, dezvoltare şi chiar planuri (cincinale). În ciuda gurii sale bogate, preşedintele nu mai e la butoane. Degeaba s-a hlizit marele maestru al combinaţiilor, Viorel Hrebenciuc, la dna Andreea Paul. Preţurile au explodat, iar aici preşedintele nu a mişcat în front. Economia nu numai că nu duduie, dar se sufocă de-a dreptul. Veniturile utile, reale, exprimate în puterea de cumpărare şi în calitatea vieţii scad. N-am văzut niciun băţ cotrocean băgat în roţile usl-iste ale guvernării. Poate doar acolo unde ne jucăm de-a Justiţia să mai fi dat vântul jos câteva steaguri. Dar, dacă ne uităm cum a început pri