Ministerul Finanţelor va putea acorda bani, cu împrumut, instituţiilor de credit aflate în dificultate, în situaţia în care resursele Fondului de garantare ar fi insuficiente pentru acoperirea necesarului respectivei instituţii, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată în şedinţa de joi a Guvernului.
"Una dintre măsurile de stabilizare ce poate fi adoptată de BNR constă în implicarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar în calitate de administrator delegat şi, după caz, de acţionar al instituţiei de credit aflate în dificultate. În calitate de acţionar, Fondul de garantare trebuie să participe la capitalul instituţiei de credit supusă măsurii de stabilizare într-o proporţie care să-i asigure exercitarea controlului asupra respectivei instituţii în conformitate cu legislaţia în vigoare. În situaţia în care resursele fondului de garantare sunt insuficiente acoperirea necesarului se face prin împrumuturi acordate de Ministerul Finanţelor", a declarat purtătorul de cuvânt, Andrei Zaharescu.
Potrivit acestuia, ordonanţa adoptată vizează introducerea în sarcina administratorului delegat a obligaţiei de a convoca AGA pentru a decide reducerea capitalului social prin acoperirea pierderilor anterior majorării capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni ce urmează a fi subscrise de fond, scrie Agerpres.
"Adoptarea modificării legislative în regim de urgenţă se impune pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române pe 8 iunie", a conchis Zaharescu.
Întrebat dacă această ordonanţă este semnul că Guvernul se aşteaptă la vreun faliment, purtătorul de cuvânt al Executivului a negat.
"Nu ne pregătim pentru niciun faliment al niciunei bănci, e o măsură de siguranţă pe care Guvernul o ia", a afirmat Zaharescu.