Într-un text anterior (aici) am formulat următoarea întrebare: cum pot să trăiască în armonie într-un stat democrat oameni care valorizează prioritar fie libertatea interioară (spiritual, LS), fie libertatea negativă (LN), fie libertatea pozitivă (LP)? În acest text schițez un răspuns la această întrebare, iar apoi identific responsabilitățile universităților și ale statului în favorizarea existenței acestei armonii.

Ideea este de a include tipurile de libertate menționate în procesul rezultat din înlănțuirea proiectelor personale și publice ale oamenilor. Un proiect este un sistem format din resurse umane și neumane astfel organizate încât să fie atins un scop. Atingerea scopului oricărui proiect necesită și resurse de cunoaștere, culturale, conceptuale. Cele trei tipuri de libertate sunt astfel de resurse, prin care ne referim la anumite aspecte valoroase ale ființei noastre (valoroase nu în sine, ci prin felul în care ne ajută să atingem alte scopuri, mai importante decât ele, scopurile personale globale ale fiecăruia dintre noi, dacă avem așa ceva, sau diversele scopuri nestructurate sub un proiect coerent de viață).

Libertatea negativă este o resursă necesară pentru producerea libertăților spirituală și pozitivă. Nu pot să am o libertate spirituală manifestată prin a face fapte bune dacă nu am o zonă privată de decizie inaccesibilă altora, o zonă prin care să asigur anonimatul faptelor bune (să nu știe stânga ce face dreapta). Și nu pot să am o libertate pozitivă de realizarea a potențialului personal dacă nu iau eu însumi deciziile de realizare ale acestui personal, fără de care realizarea potențialului nu mai este personală, ci doar un instrument pentru alții care iau deciziile în locul meu. Caracteristicile spațiului privat necesar pentru atingerea prin efort a LS și LP sunt diferite, dar spațiul privat ca atare este necesar pentru amândouă. LS