„Just go with it“ este încă o dovadă că aşa-numitele comedii romantice se află într-o râpă foarte adâncă, din care nimeni nu le mai poate salva. Ce sens mai are să investeşti în idei proaspete şi în scenarii coerente, când a devenit atât de uşor să faci bani cu acest tip de subproduse?

La dracu' cu toate proiectele mele existenţiale! Am hotărât: vreau slujba lui Adam Sandler. Îmi spune şi mie cineva când se eliberează? Aş vrea să ştiu din timp, în caz că am nevoie de o schimbare de sex (sunt dispusă la orice, deşi, la ce travestiuri sunt filmele lui, nu cred c-aş avea nevoie de-o procedură atât de radicală). Nu-i aşa că-i cea mai cool din lume? Nu trebuie decât să găseşti un loc exotic, numai bun de călătorit, să-ţi iei şi câţiva amici cu tine, să te comporţi ca un adolescent retardat şi să arunci cu cât mai multe poante scabroase. Fiţi liniştiţi: nu numai că nimeni nu te arestează pentru atentat la pudoare/bun simţ, dar eşti chiar răsplătit cu un salariu de zeci de milioane de dolari... O bună glumă pe seama omenirii, nu credeţi? „Just go with it" este încă o dovadă dureroasă că romcom-ul se află într-o râpă atât de adâncă, încât nici măcar eforturile corelate ale tuturor supereroilor din lume n-ar fi în stare să scoată genul la suprafaţă. Şi de ce s-ar obosi cineva să-l ridice, din moment ce, chiar din acele genuni mlăştinoase, e în stare să-şi proiecteze umbra hidoasă peste vârful box office-ului? Totul se reduce, până la urmă, la o chestiune de eficienţă: ce sens are să investeşti în idei proaspete şi în scenarii coerente, când a devenit atât de deprimant de uşor să faci bani cu acest tip de subproduse debile?

Procesul de vulgarizare

Puţini şi-ar da seama după forma acestui dezastru că a fost inspirat de „Floarea de cactus", o comedie amuzantă, dar cam demodată, cu Walther Matthau, Goldie Hawn şi Ingrid Bergman. Evident, ea a fost supusă unui pr