Vestea căderii avionului oficial polonez care-i adăpostea pe toţi înalţii oficiali ai Poloniei ce aduceau un pios omagiu victimelor masacrelor staliniste de la Katyn a fost atât de neaşteptată încât, în afara regretului imens şi a compasiunii fraterne îndreptate către poporul de care ne leagă atâtea episoade ale trecutului, ca şi frăţia întru UE, nu mai rămânea decât consternarea. Există pierderi care lasă urme adânci chiar şi atunci când asistăm la dispariţia unei singure persoane semnificative pentru mersul înainte al unei comunităţi. Dar când dispare o pleiadă întreagă de responsabili cu destinul actual al unei ţări şi al unui popor lucrurile iau o întorsătură şi mai tragică. Înclin deci capul, împreună cu ceilalţi români, în faţa durerii polonezilor de pretutindeni şi păstrez o clipă de reculegere în semn de respect faţă de cei plecaţi ad patres, la strămoşi.
Nu este de subestimat criza momentană în care o asemenea lovitură de destin îi aruncă pe cei care o suportă. În acelaşi timp însă, un astfel de moment arată exact capacitatea de reacţie a unei populaţii şi a instituţiilor statului care o administrează şi reprezintă, permiţând evaluări. De aceea, îmi permit să observ că în Polonia, ca în toate ţările de o anume tradiţie şi stabilitate, oricâţi oameni reprezentativi ar pieri, instituţiile continuă să funcţioneze. Iar asta ar trebui să-i întărească atât pe polonezi, cât şi pe cei care privesc cu încredere şi simpatie în direcţia lor. Criză morală şi cădere nervoasă, actuala cumpănă nu devine, astfel, totuşi şi o criză politică. Există alţi oameni politici, alţi militari şi experţi bancari care trebuie şi îi pot înlocui la manetele câte unui domeniu pe cei plecaţi intempestiv dintre noi.
Nu pot, în asemenea clipe, să nu mă întreb ce anume s-ar întâmpla - Doamne fereşte! - într-un caz similar în ţara noastră. Unul dintre răspunsuri este că, o grea pier
