Ce-l obligă pe gazetarul de azi să fie excesiv, obsedat de audienţă şi profund iraţional? Să abandoneze spiritul critic, regulile meseriei şi să se transforme în agent PR pentru politicieni? Goana după audienţă? Lipsa de expertiză? Interesele mogulilor? Slaba calitate umană, a lor şi a publicului lor? Criza economică? Din toate câte puţin. Dar mai e ceva care lipseşte în marea de analize şi studii îngrijorate de otevizarea televiziunilor de ştiri. Mai e ceva foarte personal şi meschin. În cazul multor gazetari, e o poveste despre bani. Despre o fundătură financiară în care a eşuat presa în vremuri de criză. Despre lipsa de opţiuni. Despre captivitate.
Antilegalismul, discursul antisistem şi antireformist au devenit cauze personale pentru gazetarii de trust. Mulţi dintre ei îşi văd ameninţat micul paradis personal, antamat la bancă. Ce dramă! Ce farsă continuă! Cauza mogulilor a devenit, ce ironie, propria lor cauză. Inevitabil, s-a produs solidarizarea cu cei pe care, până ieri, îi detestau profund.
Povestea începe în urmă cu trei ani, când economia duduia, bani erau destui şi mogulii prosperau. Tot cam pe atunci a început licitaţia de jurnalişti buni, o vânătoare nebună după nume capabile să le aducă trusturilor mai multă legitimitate, credibilitate, audienţă. Aşa s-a ajuns la salarii ameţitoare în presă, însă complet nerealiste pentru orice afacere sănătoasă. Cam de prin 2006, când Sorin Ovidiu Vântu a recunoscut public că patronează trustul RealitateaCaţavencu, s-a dat startul unei campanii de achiziţii fără precedent.
Jurnalişti de marcă, precum Emil Hurezeanu, Adrian Ursu, Corina Dragotescu, garnituri întregi de la Evenimentul Zilei şi buni meseriaşi din alte redacţii s-au transferat treptat, pe lefuri incredibile, către trustul lui SOV în posturi cheie: redactori şefi, producători, editori, comentatori. Strigarea pornea de la câteva mii de
