În timp ce reforma sistemului de detenţie bate pasul pe loc, protestele în penitenciare se ţin lanţ De la începutul anului, numai la Penitenciarul Baia Mare au fost descoperite la deţinuţi 75 de telefoane mobile, obiecte interzise în închisoare.
Cu câteva ore înainte de revolta de la Baia Mare, Robert Crăciun, cercetat pentru consum şi trafic de droguri, a sărit pe un geam din Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, încercând să evadeze. În urmă cu câteva zile, un deţinut de la Penitenciarul Rahova a părăsit locul de muncă. Penitenciarul Rahova se confruntă regulat cu problemele create de deţinuţi. În ultima perioadă, unul s-a spânzurat, doi s-au urcat pe acoperiş, iar zeci de deţinuţi refuză hrana zilnic. Comisia de anchetă de la Penitenciarul Timişoara face cercetări legate de condiţiile în care, în urmă cu o săptămână, trei deţinuţi au reuşit să se urce pe acoperişul clădirii în semn de protest. Acest mod de a se manifesta al deţinuţilor devine aproape un obicei, iar România pierde "puncte" considerabile la Capitolul reformă în sistemul penitenciar.
Puşcăriile sunt ticsite
Raportul pe 2005 privind situaţia din penitenciare a scos la iveală o realitate sumbră: sărăcie, datorii uriaşe, nepotism, dar şi lipsa de profesionalism. Situaţia economico-financiară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor arată că sistemul se confruntă cu grave probleme. Un audit financiar arată că datoriile ANP se ridicau, la finele anului trecut, la aproape 800 miliarde de lei. În România există 36.000 de deţinuţi încarceraţi în 20 de penitenciare de maximă siguranţă, 7 penitenciare cu regim închis, unul cu regim semideschis şi două pentru minori şi tineri. Lipsa spaţiului de detenţie este una dintre cele mai vizibile probleme cu care se confruntă sistemul penitenciar. Spre exemplu, la Penitenciarul din Bacău, gradul de ocupare este de 228,23%, mai mult de jumăt