Chiriile solicitate de proprietarii de apartamente din marile oraşe din ţară au avut evoluţii diferite în ultimul an, de la creşteri de 70 de euro (28%) până la scăderi de 50 de euro (17%), în funcţie de zone şi tipul locuinţelor, potrivit portalului imobiliare.ro.
„Spre deosebire de segmentul vânzărilor de apartamente, caracterizat de un trend al preţurilor relativ unitar, general descendent, cel al închirierilor de apartamente a avut o evoluţie evident eterogenă în ultimul an. Chiriile minime practicate în anumite cartiere ale marilor oraşe au avut nu doar scăderi, ci şi creşteri în ultimele 12 luni. Variaţiile sunt diferite atât în funcţie de zonele specifice luate în calcul, cât şi de tipul apartamentelor scoase la închiriere“, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.
BUCUREŞTI
Capitala este oraşul ce ilustrează cel mai bine evoluţia eterogenă a chiriilor practicate pentru apartamente.
În cartierul Dristor, spre exemplu, o garsonieră poate fi închiriată în prezent cu 200 de euro pe lună, faţă de 210-225 de euro pe lună anul trecut. La două camere, preţurile au rămas relativ stabile, în jurul a 250 de euro pe lună. La apartamentele cu trei camere, preţul minim cerut în prezent este de 320 de euro pe lună, faţă de un minimum de 250 de euro în vara lui 2012.
În cartierul Drumul Taberei, chiriile minime se situează în jurul a 170-180 de euro pe lună, la fel ca anul trecut. La două camere însă, pretenţiile proprietarilor au scăzut în ultimele 12 luni, de la 220-230 de euro pe lună la 180-200 de euro pe lună. La trei camere, preţurile se situează la acelaşi nivel de anul trecut, respectiv 250 de euro.
În Militari, chiriile pentru garsoniere pornesc de la 200 de euro pe lună, la fel ca în urmă cu 12 luni. La două camere, preţul minim a scăzut uşor, la 200 de euro pe lună, de la 220 de eu