Constantin Stanislavski şi Ariane Mnouchkine au pus în scenă „A douăsprezecea noapte“, de William Shakespeare
De ieri: Constantin Stanislavski
Cuvântul în jurul căruia gravitează întreaga metodă stanislavskiană este „adevăr“. Credinţa lui în autenticitate, dispreţul faţă de jocul artificial şi faţă de retorica bombastică îl determină pe Stanislavski să pună bazele unui sistem, în centrul căruia se află actorul, văzut ca artist, ca un creator, şi nu doar ca un interpret. Metoda lui a influenţat decisiv arta teatrală a secolului XX, iar ceea ce astăzi numim „natural“ în jocul unui actor este ceea ce Stanislavski a urmărit dintotdeauna să realizeze prin rolurile şi prin spectacolele sale.
Odată cu el începe o nouă epocă teatrală, una în care important este nu numai să joci, ci să şi fii pe scenă. „Mă tem să nu devin un bătrân care mai ţine încă să pară înfloritor şi care se gudură, şchiopătând, pe lângă cei tineri, prefăcându-se contemporan lor, împrumutându-le gusturile şi convingerile, şi silindu-se anevoie să nu rămână în urmă“, scria Stanislavski în „Viaţa mea în artă“.
De azi: Ariane Mnouchkine
Înfiinţat în 1964 de către Ariane Mnouchkine, Le Théâtre du Soleil a fost conceput ca un spaţiu destinat în primul rând comunităţii, un teatru în care dimensiunea educativă se împleteşte cu cea experimentală. Artist angajat şi implicat în numeroase proiecte sociale, Ariane Mnouchkine a înfiinţat în 2005 un teatru în Afganistan, unde s-au montat texte de Shakespeare şi Brecht. „Cu ea, actorul nu trebuie să trişeze.
Puţin îi pasă dacă e stângaci atât timp cât inventează cu sinceritate. Vreme de ore întregi, Ariane îl împinge când trebuie, îl opreşte câteodată, îl susţine prin râsul ei direct. Brusc, ea propune o nouă situaţie sau suscită un conflict, sursă de joc: improvizaţia poate astfel să dureze ore întregi“, spunea regizorul
