Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, la Iaşi: Uneori e mai mare coada celor care se bagă în faţă decât a celor ce stau la coadă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 14 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a spus, luni seară, la Iaşi, în cadrul Serii Valorilor, unde sunt premiate personalităţile municipiului, că el nu se aşează niciodată în faţă la moaşte, dar că problema României este că "uneori e mai mare coada celor care se bagă în faţă decât a celor ce stau la coadă", informează Mediafax. Sursa: Razvan Valcaneantu

Victor Ponta a precizat în faţa celor câteva sute de invitaţi la Seara Valorilor, eveniment care are loc la Teatrul Naţional din Iaşi, că sunt două zile pe an când vine la Iaşi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii, şi pe 14 octombrie, de hramul Sfintei Cuvioasa Parascheva.

Premierul a afirmat că de fiecare dată când a ajuns în octombrie la Iaşi nu s-a aşezat niciodată în faţă pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, depuse pe esplanada Catedralei Mitropolitane.

"Nu mă pun niciodată în faţă la moaşte, problema României este că uneori e mai mare coada celor care se bagă în faţă decât a celor care stau la coadă", a declarat Ponta.

El i-a îndemnat pe cei prezenţi la eveniment să aibă mai multă încredere în ei înşişi, adăugând că lipsa de încredere este un blestem de care trebuie să scape România.

"Vă îndemn să aveţi mai multă încredere în dumneavoastră, să scăpaţi, aşa cum trebuie să scape toată România, de acel blestem al lipsei de încredere. De fiecare dată, străinii vorbesc mai frumos despre Iaşi şi despre România decât o facem noi înşine. Cred că marea bătălie pentru viitor este ca dumneavoastră să credeţi că aceste aprecieri sunt adevărate", a spus Victor Ponta.

Seara Valorilor are loc în fiecare an pe 14 octombrie şi se desfăşoară în cadrul Zilelor Iaşiului.

În cadrul evenimentului, primarul Gheorghe Nichita a acordate trei titluri de cetăţean de onoare al municipiului Iaşi, pentru medicul Raed Arafat, regizorul Beatrice Rancea (

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 3 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 2 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°