Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea profesorului favorit de pe locul patru: Elizabeta Mincu este profesor de geografie în cadrul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

După ce „Adevărul" a publicat povestea dascălului aflat pe locul cinci în campania „Profesorul cu care Bucureştiul se mândreşte", a venit rândul şi celui de pe locul patru să-şi istorisească viaţa

Elizabeta Mincu este profesor de geografie în cadrul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul" şi a fost aleasă de cititori, împreună cu redacţia „Adevărul" şi juriul de specialitate, dascălul potrivit pentru locul patru în campania „Profesorii cu care Bucureştiul se mândreşte".

Profesoara a povestit reporterilor „Adevărul" cum şi-a început cariera în învăţământ, dar şi cum a reuşit să atingă performanţe de invidiat. Ideea de a deveni dascăl de geografie i-a venit încă din liceu, datorită profesorului care îi preda, la acea vreme, această materie. Elizabeta Mincu a fost impresionată de modul în care dascălul ei de geografie privea lucrurile când erau în excursii. „Era cu totul altceva. Privea cu alţi ochi, faţă de o persoană normală, toate peisajele, formele de relief, şi orice ţinea de geografia unei zone. Atunci mi-am spus că trebuie să ajung să privesc şi eu cu aceeaşi ochi cum privea profesorul meu", şi-a amintit dascălul de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul".

Zis şi făcut! Imediat ce a terminat Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, a plecat la Bucureşti şi a dat examenul de admitere la Facultatea de Geografie, pe care l-a şi luat cu brio. Ambiţiile ei erau mari, şi anume, vroia să ajungă prima la învăţătură, la sfârşitul facultăţii.

Locul doi la învăţătură, din cauza copilului

Însă, începând cu anul trei, acest lucru devenea tot mai greu de atins. Elizabeta Mincu l-a cunoscut pe viitorul ei soţ în anii facultăţii, iar în penultimul an s-a şi căsătorit cu acesta. În anul patru, profesoara a adus pe lume şi primul ei copil. Aceste două evenimente nu i-au mai permis să înveţe cât ar fi dorit şi a ajuns să termine

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°