Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GTC ţine la preţ: apartamentele cu trei camere din FeliCity încep de la 88.600 de euro

Publicat in Ziarul Financiar, marți 24 ianuarie 2012 ·

Preţurile de pornire ale apartamentelor din ansamblul rezidenţial FeliCity Băneasa nu au mai scăzut semnificativ pe parcursul anului trecut, astfel că încep de la 88.600 de euro plus TVA, cât costă apartamentele cu trei camere şi o suprafaţă utilă de 85 de metri pătraţi, potrivit datelor transmise de către reprezentanţii GTC, dezvoltatorul proiectului.

Faţă de perioada de boom, în 2008, când dezvoltatorul solicita preţuri între 180.000 şi 250.000 de euro plus TVA pentru apartamentele cu trei camere, valorile au scăzut la jumătate. "Preţurile s-au modificat (pe parcursul anului trecut - n.red.) doar pentru apartamentele de 3 camere de nivel intermediar (care au preţuri de 120.000 de euro plus TVA - n.red.) deoarece numărul acestora era majoritar, însă doar pe perioada promoţiilor", a declarat Raluca Dan, coordonatorul proiectului FeliCity.

GTC a construit iniţial în FeliCity 112 apartamente, care au un grad de ocupare de 50%, dar recent a fost finalizată şi cea de-a doua fază a proiectului, formată din alte 212 locuinţe. În preţurile actuale sunt incluse şi centrala termică de apartament, două aparate de aer condiţionat sau mobilierul de bucătărie de la Mobexpert, în timp ce locurile de parcare se plătesc separat şi au preţuri de la 7.000 de euro plus TVA.

Preţurile de pornire ale apartamentelor din ansamblul rezidenţial FeliCity Băneasa nu au mai scăzut semnificativ pe parcursul anului trecut, astfel că încep de la 88.600 de euro plus TVA, cât costă apartamentele cu trei camere şi o suprafaţă utilă de 85 de metri pătraţi, potrivit datelor transmise de către reprezentanţii GTC, dezvoltatorul proiectului.

Faţă de perioada de boom, în 2008, când dezvoltatorul solicita preţuri între 180.000 şi 250.000 de euro plus TVA pentru apartamentele cu trei camere, valorile au scăzut la jumătate. "Preţurile s-au modificat (pe parcursul anului trecut - n.red

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°