Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piciorul lui Chivu a cedat

Publicat in Adevarul, duminică 2 octombrie 2011 ·

După ce a jucat accidentat de la începutul lunii septembrie, fundaşul român s-a „rupt“ sâmbătă seară. Cristi Chivu are un început de sezon de coşmar cu Inter Milano. El a ieşit accidentat în minutul 42 al meciului cu Napoli, scor 0-3, şi riscă să stea departe de gazon pentru o perioadă îndelungată.

Sâmbătă seară, românul a avut o evoluţie bună în prima parte a jocului, a participat de multe ori în faza de atac şi a dat şi câteva centrări bune. A fost înlocuit însă cu Nagatomo în finalul primei reprize din cauza unor probleme la glezna stângă. Piciorul i-a cedat definitiv, după ce Gasperini şi Ranieri l-au folosit în mai multe meciuri, deşi era accidentat.

La începutul lunii septembrie, Chivu şi-a luxat glezna stângă la un amical cu echipa de juniori a clubului. A fost scos imediat de pe teren, iar doctorii i-au recomandat să ia o pauză. Astfel, el nu a jucat în meciurile cu Palermo (3-4) şi cu AS Roma (0-0) din campionat, şi nici în duelul cu Trabzonspor (0-1) din Liga Campionilor. Cum rezultatele erau catastrofale, la 20 septembrie, Gasperini l-a forţat pe Chivu, nerefăcut complet, şi l-a trimis în teren la partida cu Novara.

La rândul său, noul antrenor, Ranieri, l-a folosit pe român în jocurile cu Bologna, ŢSKA Moscova şi Napoli. Dacă în primele două confruntări, Cristi a rezistat 90 de minute, acum, el a fost nevoit să părăsească terenul înainte de pauză. „E adevărat, mă doare glezna, dar nu mă doare de acum, ci de mai mult timp. Acum însă mă doare mai rău", a avertizat fundaşul după partida cu ŢSKA Moscova de săptămâna trecută. Nu l-a ascultat însă nimeni, iar acum fotbalistul de 31 de ani riscă să stea pe tuşă mai mult timp.

Scandal cu Napoli

Inter a înregistrat cu Napoli al treilea eşec în cele cinci etape. Milanezii îl acuză pe centralul Gianluca Rocchi că a stricat meciul. Mai exact, gazdele se referă la faza din minutu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 33 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 26 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°