Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Someri iesiti direct de pe bancile scolii

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 12 septembrie 2009 ·

419 absolventi din zona Roman ai promotiei 2009 au ajuns someri, pina acum. Ei vor beneficia de indemnizatie de somaj timp de noua luni. Aproape un sfert dintre tinerii someri au terminat o facultate, dar nu au unde isi gasi de lucru. Dintre locurile de munca disponibile la bursa pentru absolventi, nici unul nu se adreseaza celor cu studii superioare. Cei mai multi dintre tinerii romascani urmeaza un liceu si apoi cursurile unei facultati sperind ca, apoi, vor gasi un loc de munca in domeniul pentru care s-au pregatit si ca vor primi salarii decente. Din pacate, insa, nu toti au acest noroc, mai ales daca spera ca acel loc de munca dorit sa fie gasit in Roman. In timp ce liceele si facultatile incearca sa pregateasca specialisti in domenii diverse, piata muncii pare sa aiba o cu totul alta directie, din punct de vedere al ofertelor de angajare. Astfel, in fiecare an, sute de absolventi ajung direct in rindul somerilor, cealalta optiune fiind aceea de a se angaja ca vinzatori, sudori, agenti de paza, muncitori necalificati sau confectioneri, pe salarii apropiate de minimul pe economie. "Avantajul" absolventului somer: noua luni de plata a indemnizatiei 419 de absolventi din zona Roman, care au terminat diverse forme de studii in acest an, nu au avut alta solutie decit aceea de a se inscrie in evidentele Agentiei Locale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ALOFM) Roman pentru a beneficia de indemnizatia de somaj. Dintre acestia, 64 au inceput deja sa primeasca aceasta indemnizatie. "Absolventii care depun documentele pentru dosarul de somaj pina la data de 31 decembrie 2009 beneficiaza de indemnizatie de somaj timp de noua luni, in loc de sase luni, ca pina acum. Din cei 419 de absolventi care au depus actele pentru somaj pina in prezent, 153 sint romascani, iar ceilalti sint din comunele din zona Romanului. 177 dintre absolventii de anul acesta care au ajuns someri sint f

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°