Reprezentanţii companiei Bechtel afirmă că şi-au desfăşurat activitatea în conformitate cu cele mai riguroase standarde etice şi că sunt "pe deplin angajaţi" în a întreprinde toate acţiunile necesare pentru începerea lucrărilor şi finalizarea celor două secţiuni ale Autostrăzii Transilvania începute, relatează Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de reprezentanţii companiei americane, "este regretabil faptul că Bechtel şi diferiţi oficiali români au continuat să fie obiectul unei critici publice eronate şi injuste în legătură cu acest contract (cel privind Autostrada Transilvania - n.r.)", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"În decursul anilor, am lucrat împreună cu Guvernul de la momentul respectiv, indiferent de apartenenţa politică a acestuia. Bechtel şi-a desfăşurat în permanenţă activitatea în conformitate cu cele mai riguroase standarde etice. Orice sugestii care ar indica o situaţie contrară sunt nefondate în totalitate şi subminează interesele profesionale ale tuturor celor care lucrează la îmbunătăţirea infrastructurii din România prin Autostrada Transilvania", se arată în documentul citat.
Reprezentanţii Bechtel au precizat că, începând din ziua în care compania a semnat contractul de construire a Autostrăzii Transilvania, ţelul suprem a fost acela "de a livra o autostradă la standarde înalte pentru cetăţenii din România", aşa cum a reuşit să facă pentru alte ţări din regiune şi în alte părţi din lume.
"Guvernul a aprobat, de curând, modificarea acordului său cu Bechtel, în urma unor negocieri ample derulate în ultimele câteva luni. În concordanţă cu acordul actual, compania Bechtel va finaliza lucrările pe care le-am început în două secţiuni ale autostrăzii, iar secţiunea rămasă de 302 de kilometri va fi exclusă din obiectul contractului fără niciun cost imputat Guvernului României. Acordul actualizat permite M