"Nu vrei si cheia de la casa de bani?" Asta era vorba favorita a lui Ostap Bender, un escroc din literatura rusa. Evident, el o folosea ironic: Ostap considera inmanarea cheilor de la casa de bani prostia suprema. Cine poate fi asa de dobitoc?
Statistic vorbind, chiar si 0,01 la suta din populatie. De la vorbele lui Bender au trecut vreo 70 de ani, si coeficientul de inteligenta pare a fi in scadere. La un milion de spam-uri in care il rogi pe utilizator sa-ti dea PIN-ul de la cartea de credit, tot te alegi cu 100 de fraieri care sa ti-l trimita.
Acum cateva zile am primit si eu un mesaj de genul asta, trimis ca din partea lui PayPal, in care eram rugat sa dau numarul de securitate al (presupusului) contului de acolo. Evident, site-ul la care ma trimitea mesajul era unul suspect, iar calculatorul, chiar si fara softuri specializate, mi-a spus chestia asta.
Chiar si pana sa ajungi pe site, doar din mesaj te-ar fi pus in garda gramatica modesta a trimitatorilor, ca si credinta lor stupida ca intr-un mesaj de service intra si sloganuri de marketing de genul "Suntem cei mai tari din lume".
Mare pacat ca firmele tintite de asemenea atacuri nu dau publicitatii numarul exact de useri care chiar au pus botul.
Datele ar putea fi folosite intr-un studiu medical, care sa raspunda la o intrebare de secole: cum te orbeste tentatia? De exemplu, ce procese mentale au loc in capul unui om care primeste un mail in care i se spune ca a castigat un proces cu o companie producatoare de tutun – desi nici el si nici rudele lui nu fumeaza? Cum poate sa-si imagineze cineva mecanismul economic dupa care functioneaza o
companie care distribuie gratuit, pe web, camere de 8 megapixeli? Cat de prosti ne ia o firma care promite un laptop ultima generatie, gratuit, daca suntem de acord sa mai completam inca un chestionar?
