Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE către Danemarca: Nu ne-ați convins că aveți nevoie de controale la granițe

Publicat in Adevarul, luni 18 iulie 2011 ·

Danemarca nu a reușit să-și justifice, în fața Comisiei Europene, decizia de a reintroduce, de la 5 iulie 2011, controlul la granițele sale cu Germania și Suedia.

Decizia Danemarcei a îngrijorat statele vecine acesteia, o mare parte din liderii europeni, Comisia și Parlamentul European. Ideea reinstaurării controalelor permanente este în contradicție cu principiile Schengen, conform cărora cetățenii din acest spațiu comun pot circula liber, fără a arăta pașapoartele.

Danemarca a reintrodus controale la granițe fără a evalua suficient riscurile, ceea ce nu explică o astfel de măsură, au spus experții europeni care au vizitat punctele de trecere ale frontierei danezo-germane și danezo-suedeze.

Vameșii nu sunt bine informați cu privire la responsabilitățile lor, au mai observat aceștia. În plus, autoritățile daneze nu au creat un sistem special de contorizare a controalelor și nu au informat Comisia cu privire la rezultatele aplicării noii măsuri.

Danezii trebuie să introducă un sistem de monitorizare strictă, bazat pe informaţii periodice din partea autorităţilor daneze, "nefiind excluse alte vizite dacă este nevoie", a spus comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom.

"Din păcate, misiunea experţilor europeni nu a reuşit să ofere răspunsuri satisfăcătoare la întrebările noastre. Avem temeri legate de compatibilitatea măsurilor daneze (de a consolida controlul la granițe) cu libertăţile conferite de Tratatul UE, inclusiv cu acquis-ul Schengen. Datoria Danemarcei acum este să demonstreze, prin fapte, că gravitatea situaţiei justifică punerea în practică a controalelor care ar putea afecta exercitarea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor şi persoanelor la graniţele interne cu Germania şi Suedia," a mai spus Malmstrom.

Ministrul danez pentru Integrare, Soeren Pind și-a motivat decizia spunând că Danemarca a asist

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 32 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 55 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°