Sala de sport de la Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuţi a devenit un adevărat poligon de tir datorită proiectului „Ţinteşte 10 şi la şcoală şi la sport”, un proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul Programului Pierre de Coubertin pentru selecţia, pregătirea şi organizarea de competiţii sportive pentru copii şi juniori mici. Mai precis, pe parcursul zilei de ieri, câteva zeci de elevi şi-au verificat calităţile de trăgători, în cadrul proiectului care se va desfăşura pe parcursul acestei săptămâni, din 12 până în 16 noiembrie, şi care se adresează elevilor din clasele IV-VIII.
Proiectul vizează promovarea sportulului, tirului sportiv, iar copiii trag cu puşca şi cu pistolul, arme cu fascicul luminos – ţinte electronice cu senzori. Acţiunea prevede concursuri pe clase, primii şase clasaţi fiind selecţionaţi pentru marea finală. Organizatorii, Federaţia Română de Tir şi Ministerul Tineretului şi Sportului, au pregătit pentru câştigători diplome, trofee şi cupe, iar fiecare participant a primit câte un tricou personalizat şi un sandwich.
„Înscrierea Şcolii „Bogdan Vodă” pe lista celor opt locaţii din ţară unde se organizează acest proiect nu poate fi decât un motiv de mândrie pentru noi. Alături de cei 260 de copii de la şcoala noastră vor mai participa şi elevi de la unităţile de învăţământ din zonă. Ţin să le mulţumesc organizatorilor şi managerului şcolii, profesorul Petru Nicuţă, pentru condiţiile în care se desfăşoară această acţiune”, a precizat profesorul Radu Munteanu.
Sala de sport de la Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuţi a devenit un adevărat poligon de tir datorită proiectului „Ţinteşte 10 şi la şcoală şi la sport”, un proiect finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului în cadrul Programului Pierre de Coubertin pentru selecţia, pregătirea şi organizarea de competiţii sporti