Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În ce condiţii vor putea fi vindecate mai multe tipuri de cancer în următorii 10 ani

Publicat in Gandul, vineri 20 iulie 2012 ·

Doctorul James Watson, unul din cei care au descoperit structura ADN-ului, susţine că în zece ani vor putea fi vindecate patru-cinci tipuri de cancer dacă oamenii de ştiinţă revoluţionează modul în care abordează boala.

Medicul a luat cuvântul la Dublin, la un forum ştiinţific, unde i-a acuzat pe cercetători că au o percepţie prea îngustă şi că le este teamă să rişte. „Cred că trebuie să ne concentrăm pe motivul pentru care nu putem vindeca cancerul. Cercetătorii în domeniul oncologiei nu par dispuşi să-şi asume riscuri”, a precizat Watson.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul este responsabil de 12,5% din decesele din întreaga lume, devansând numărul deceselor provocate la un loc de SIDA, tuberculoză şi malarie.

Potrivit statisticilor, cancerul afectează unul din doi bărbaţi şi o femeie din trei, anual înregistrându-se între 10-12 milioane de bolnavi. În Uniunea Europeană, cancerul mamar este cea mai des întâlnită formă a maladiei, în timp ce bărbaţii suferă de cancer pulmonar. Stresul, stilul de viaţă dezorganizat şi poluarea sunt factori care predispun la apariţia diferitelor forme de cancer, susţin medicii oncologi.

Deocamdată nu există antidot pentru cancer

Tratamentele existente ajută la prelungirea duratei de viaţă a pacienţilor, îmbunătăţesc calitatea vieţii bolnavului de cancer pe timpul afecţiunii, dar încă nu s-a descoperit o terapie pentru vindecarea acestuia. Companiile farmaceutice investesc anual 20% din cifra de afaceri în cercetare şi dezvoltare, încercând să descopere tratamente inovative, mai eficiente şi mai bine tolerate decât cele existente deja pe piaţă. Din peste 700 de molecule noi care sunt acum în fază de cercetare şi dezvoltare, cele mai multe, respectiv 395 de molecule, sunt destinate dezvoltării de medicamente noi pentru tratarea cancerului.

Doctorul James Watson, unul din

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 46 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 20 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°