Atacantul bulgar nu e la fel de puternic precum Kapetanos, dar e chiar peste grec în jocul aerian şi marchează aproape din orice poziţie la antrenamente
Bibişkov (26 de ani), considerat în Ghencea ca fiind "transferul verii", nu a apucat să debuteze în tricoul roş-albastru. Nici diseară nu va fi titular, însă sînt şanse mari ca el să bifeze cîteva minute în final. Gazeta a discutat ieri cu mai mulţi jucători ai Stelei, cu persoane din stafful tehnic, iar portretul bulgarului arată în felul următor.
CALITĂŢI
1. Nu se ia la luptă directă cu fundaşii: "Chiar dacă are un fizic impresionant, lui Bibişkov nu-i place să intre într-o luptă directă cu adversarii, aşa cum face, de exemplu, Kapetanos. Preferă să evite clinciurile şi să fie tot timpul demarcat".
2. Dă şi pleacă: "Are o foarte mare calitate, care s-a văzut chiar de la primul antrenament. Nu ţine mingea foarte mult. E adeptul jocului «dă şi pleacă», iar acest lucru îl ajută mult".
3. La cap e numărul 1. "Este, de departe, cel mai bun în jocul aerian. Îi plac la nebunie fazele fixe, dar şi centrările înalte, la care să-şi poată folosi lovitura de cap. A marcat multe goluri astfel în meciurile-şcoală".
4. Marcator din poziţii grele. "Chiar dacă este masiv, Bibişkov e foarte mobil, se desprinde uşor de fundaş şi marchează des din toate poziţiile".
LIPSURI
1. Nu cunoaşte limba. "Comunicarea e destul de greoaie, atît cu staff-ul tehnic, cît şi cu colegii. Nu ştie decît germană şi bulgară, a învăţat cîteva cuvinte în româneşte, tot e prea puţin".
"E un tip foarte modest. Vine printre primii la antrenamente, în vestiar aproape că nici nu-ţi dai seama că e prezent, nu deranjează pe nimeni, e foarte respectuos cu toată lumea"
Un coleg de echipă
Atacantul bulgar nu e la fel de puternic precum Kapeta