Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al cincilea element

Publicat in Adevarul, duminică 15 iunie 2008 ·

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale cinematografiei franceze, conceput ca o replică la marile saga spaţiale americane. Potrivit propriilor mărturisiri, încă din adolescenţă, Luc

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale cinematografiei franceze, conceput ca o replică la marile saga spaţiale americane. Potrivit propriilor mărturisiri, încă din adolescenţă, Luc Besson, cineastul căruia îi datorăm atâtea opere remarcabile, între care "Nikita" şi "Leon", a fost obsedat de ideea acestei povestiri despre o primejdie mortală care ameninţă omenirea.

Suntem în secolul XXIII şi spre Terra se îndreaptă implacabil o planetă în flăcări, întruchipare a Răului universal, care încearcă să distrugă Binele.

Singura posibilitate de salvare o constituie reunirea a patru mici totemuri din piatră, reprezentând cele patru elemente primordiale - pământul, aerul, apa şi focul -, dar ele nu pot acţiona ca o pavăză decât dacă li se alătură un al cincilea element, forţa vitală, cea care dă viaţă materiei neînsufleţite.

Cele patru totemuri au dispărut însă cu secole în urmă şi căutarea lor revine unei misterioase femei, Leeloo, forma materială pe care a îmbrăcat-o această forţă.

Cu ea se va alia un şofer de taxi care a făcut parte odinioară din trupele speciale americane, rol care i se potriveşte ca o mănuşă lui Bruce Willis, în vreme ce misterioasa este fosta top-model Milla Jovovich. Scenariul pare incoerent, în schimb efectele speciale, costumele (semnate de faimosul designer Jean-Paul Gaultier) şi coloana sonoră sunt excelente.

Chiar dacă a rămas o experienţă singulară (filmul datează din 1997), "Al cincilea element" a dovedit că blockbusterele nu constituie neapărat un monopol al Hollywoodului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°