Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu salariul mediu poti lua un apartament in 60 de ani

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 octombrie 2008 ·

Dezvoltatorii imobiliari sustin ca dobanzile mai mari la credite si costurile in crestere ale constructiei se vor rasfrange tot asupra cumparatorilor de apartamente, in timp ce reprezentantii firmei de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC) sustin ca locuintele sunt de patru ori mai inaccesibile romanilor decat cetatenilor din statele vest-europene.

"Cei care vor pierde din aceasta criza sunt utilizatorii finali, tinand cont de faptul ca dezvoltatorii vor pune in spatele cumparatorilor finali costurile mai mari cu constructia si finantarea, iar in conditiile in care vor fi mai putine proiecte, preturile cu siguranta vor merge in sus", a declarat Shimon Galon, directorul dezvoltatorului imobiliar Globe Trade Center (GTC), in cadrul unui seminar imobiliar organizat de Business Standard.

Pe de alta parte, reprezentantii firmei de consultanta PricewaterhouseCoopers apreciaza ca raportul dintre salariul mediu la nivel national si pretul locuintelor din Romania este unul mult prea mare fata de alte state europene, comparabil doar cu cele din Bulgaria si Ucraina.

"In Romania numarul de ani in care se poate cumpara un apartament mediu, de doua camere, cu salariul mediu pe economie, este de circa 50-60 de ani. In alte piete spre care ne uitam, acest lucru se poate intampla in 20 de ani, iar ideal este 10-15 ani", a declarat Speranta Munteanu, director Real Estate Leader al PricewaterhouseCoopers.

Acest calcul analizeaza veniturile oficiale, in timp ce dezvoltatorii sustin ca veniturile reale din Romania sunt mult mai mari, "altfel am muri cu totii de foame", potrivit lui Galon. Anul acesta a fost consemnata prima scadere a pretului apartamentelor vechi, in timp ce locuintele noi au stagnat sau au inregistrat o usoara scadere, sub influenta crizei financiare internationale care a scumpit si inasprit creditele si a alungat investitorii specul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă

Radio Mures acum 14 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este stabilă, el este internat în secţia de terapie intensivă la Spitalul Foişor din Capitală, sprecializat în Ortopedie-Traumatologie. Ieri actorul a fost operat de urgenţă de o echipă de doctori ortope

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 14 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 55 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 39 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 52 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°