Profesorii desemnaţi la conducerea facultăţilor din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa sunt păstraţi deocamdată pe funcţii. Decanii fuseseră numiţi prin concurs dintre profesorii agreaţi de fostul rector. În ultimul timp, la Universitatea Ovidius se accentuaseră nemulţumiri legate de rezultatele obţinute de unele facultăţi la evaluările ARACIS.
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţămânul Superior (ARACIS) face vizite periodice în instituţiile de învăţământ superior pentru evaluarea externă a programelor de studii universitare de licenţă sau masterat, în vederea autorizării funcţionării provizorii, acreditării sau evaluării periodice.
Comisia de experţi verifică standardele învăţământului superior care se aplică în instituţie, face o analiză a activităţii şi evaluează programele de studii universitare. Comisia acordă apoi calificative ARACIS, care se împart în „încredere“, „încredere limitată“ şi „neîncredere“ - grad care duce la desfiinţare.
În 2012-2013, ARACIS a acordat calificative slabe mai multor programe de studii de la Universitatea Ovidius. În 2012, Medicina întâmpina probleme la specializarea Laborator Clinic şi la cea de Moaşe, iar Literele - la Limbi Străine, mai exact la Engleză. Acestea primiseră grad de „Neîncredere“ la avizul ARACIS, la fel ca Administraţia Publică de la Universitatea Spiru Haret, de exemplu.
În 2013, Consiliul ARACIS decidea să acorde aviz de „Încredere limitată“ Geografiei din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole. În luna mai, comisia ARACIS pleca nemulţumită de la Constanţa şi acorda cu indulgenţă „Încredere limitată“ Medicinei Dentare, cu menţiunea de repetare după un an a vizitei comisiei.
De menţionat că, în urma clasificării şi ierarhizării universităţilor din România, făcute după criterii instituite de fostul ministru Daniel Funeriu, Facultatea de Medicină