Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamt: Femeile agresate cer ajutor la „Columna“

Publicat in Adevarul, joi 23 iulie 2009 ·

Campaniile de informare demarate de ONG-urile nemţene combat cu succes zicala „bătaia e ruptă din rai“.

De la începutul acestui an, 16 femei din Neamţ au plecat de acasă pentru a scăpa de bătăile soţilor. Acestea au venit cu micuţii lor în braţe la singurul centru de profil din judeţ îndrumate de asistenţii sociali. Specialiştii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cred că numărul persoanelor abuzate este mult mai mare, însă teama de consecinţe le împiedică să ceară ajutorul autorităţilor.

Victimele se întorc mereu

Femeile care au căutat refugiu la Centrul „Columna“ din Piatra Neamţ au îndurat ani de-a rândul violenţa soţilor. „Profilul femeii agresate este fără un loc de muncă, dependentă financiar de soţ şi mamă a cel puţin doi copii minori. Multe dintre ele aleg să se întoarcă acasă pe principiul că un copil creşte mai bine lângă ambii părinţi”, a povestit Delia Ţărnă, coordonator cazuri la Fundaţia „Columna“. Specialiştii centrului nu pot însă acorda sprijin femeilor decât maximum 60 de zile. Maria N., o pietreancă pentru care viaţa sa şi a copiilor a fost mai importantă decât cinstea unei familii, povesteşte cum a reuşit să pornească pe alt drum.

„Am suportat şi eu şi cei trei copii ai mei bătăi dintre cele mai crunte. Am fost la centru, dar m-am întors acasă pentru că am crezut într-o schimbare. După trei luni am revenit la „Columna“, am reuşit să mă angajez şi să îmi găsesc o casă. Acum sunt fericită că îmi pot creşte copiii şi singură”, spune Maria.

„Telefonul copiilor“ schimbă destine

Oficialii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au pus recent la dispoziţia cetăţenilor abuzaţi un număr de telefon gratuit, 983. „În luna iunie am înregistrat trei cazuri de abuz sexual la fete de până în 14 ani. Una dintre ele este acum însărcinată în urma abuzului provocat de concubinul mam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°