Aflat la Chișinău, contracandidatul republican al lui Barack Obama la ultimele alegeri prezidențiale, a declarat că America susține Republica Moldova pe calea integrării UE.
Amendamentul Jackson-Vanik, reformele începute de actuala guvernare, dar și conflictul transnistrean au fost principalele subiectele discutate în cadrul vizitei oficiale a senatorului american.Marian Lupu, preşedintele interimar al Moldovei, a fost primul politican cu care s-a întâlnit John McCain ieri la Chişinău. „Am încrederea că acest Guvern este pe calea reformelor democratice şi dezvoltării economice.
SUA sprijină obiectivele Guvernului de la Chişinău: integritatea teritorială, independenţa, reformele democratice şi integrare europeană", a declarat senatorul american. La rândul său, preşedintele interimar al Moldovei a dat asigurări că în scurt timp Moldova ar putea fi eliminată de sub incidenţa amendamentului Jackson-Vanik. Acest document se referă la preferinţele economice în relaţia cu SUA şi include state care nu au economii de piaţă.
La întrevederea de la Reşedinţa de Stat au fost prezenţi şi liderii fracţiunilor parlamentare, Ion Hadârcă din partea liberalilor, Valeriu Streleţ de la liberal-democraţi şi Igor Corman, preşedintele Comisiei pentru polictică externă, reprezentându-i pe democraţi.
Transnistria încalcă normele internaționale
În ce priveşte conflictul transnistrean, congresmanul american a menţionat că poziţia Statelor Unite ale Americii a fost expusă la Chişinău de către Joe Biden, vicepreşedintele SUA.
McCain susţine că Transnistria încalcă normele internaţionale. „Aflare trupelor ruse pe teritoriul suveran al Republicii Moldova este o problemă. Un principiu fundamental al Naţiunilor Unite şi a altor organizaţii din Europa este întegritatea teritorială. Faptul că în continuare, trupele armate ale Rusiei sunt încă pe te