Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laurențiu Mironescu a pornit vânătoarea! Vrea să-i înfunde pe procurorii care l-au arestat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 aprilie 2012 ·

Arestat în dosarul Vama, fostul secretar general al MAI va cere despăgubiri de la CEDO, iar statul se va îndreptat împotriva procurorilor. Scenariul său: a vrut să reformeze Poliția, iar „structurile” l-au anihilat. Sursa: Feri Predescu

Fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu a anunţat, ieri, că luptă pentru a-şi dovedi nevinovăţia în dosarul Vama Constanţa, acuzându-i pe procurorii DNA de incompetenţă. El spune că CSM i-a adus la cunoştinţă, în scris, că Inspecţia judiciară a Consiliului îi verifică de anchetatorii DNA.

„Săptămâna trecută am trimis o petiţe la preşedinţie iar administraţia prezindenţială a trimis-o la CSM”. Laurenţiu Mironescu este însă sceptic în privinţa tragerii la răspundere a procurorilor DNA, dar speră că va obține o despăgubire consistentă de la CEDO: „Să dea Dumnezeu ca statul să-şi răsfrângă paguba asupra lor ca să înveţe măcar să mintă mai frumos”.

Afirmă că acuzațiile inițiale au dispărut din rechizitoriu

Ieşirea la rampă a fostului general al MAI, inculpat în dosarul Vama şi arestat, pentru o lună, în mai 2011, intervine după ce săptămâna trecută a intrat în posesia rechizitoriului.

Dacă în materialul de urmărire penală şi în motivaţia arestării lui de anul trecut era acuzat că a luat mită 8.000 lei de la inculpatul Aurelian Pilcă, dar şi de implicarea alături de senatorul PDL Mircea Banias într-un grup infracţional organizat din portul Constanţa Sud Agigea, în rechizitoriu nu se mai regăsesc aceste motivaţii. „Nu am mai văzut niciun motiv pentru care am fost arestat, eu fusesem arestat pentru că în calitate de secretar general al MAI aş fi avut avut o îndelungată activitate infracţională, aş fi protejat această activitate infracţională şi corupţia ar fi ajuns astfel la cel mai înalt nivel în stat. Acum nu mai apare nici mita, activitatea în MAI a dispărut complet din referir

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°