Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta împotriva incompetenţei

Publicat in Adevarul, miercuri 13 februarie 2013 ·

Mărturisesc că am fost revoltat de bâiguielile ambasadorului statului român în Marea Britanie, intervievat de CNN. Jumătate dintre oamenii activi din această ţară s-ar fi exprimat mai elegant! Tragic este că mesajul său, mesajul României adică, a fost complet estompat de prestaţia lamentabilă. Ceea ce putem trece cu vederea unui artist, de exemplu, nu poate şi nu trebuie tolerat pentru oficialii statului român. Care stat român, în ultima vreme, prin reprezentanţii săi aleşi într-o majoritate covârşitoare, a devenit extrem de vocal la adresa Uniunii Europene şi a organismelor sale. Nu pun în discuţie aici dacă respectiva atitudine are substanţă sau nu; mă întreb doar, cum poţi avea pretenţia ca vocea ta să fie ascultată, ca naţiunea română să ocupe un loc mai puţin periferic în cadrul Europei, dacă cei trimişi acolo să ne reprezinte sunt incompetenţi? Politicianismul ce ne otrăveşte fragila democraţie în ultimii douăzeci de ani are rădăcini profunde în societatea românească, în mentalul ei colectiv, în imobilismul ei uneori enervant. Cred că destinul românilor se găseşte la un moment de răscruce, în care trebuie să ne pronunţăm ferm, prin mijloacele pe care le avem la îndemână, pentru competenţă şi responsabilitate. Pentru că, dacă vom asista în continuare nepăsători la nepotismul şi jocurile de culise prin care competenţa e lăsată la uşă, făcând loc copiilor, nepoţilor, amantelor, partenerilor de afaceri sau mai ştiu-eu-cui, societatea românească se va radicaliza. Şi, din păcate, nu fără temei, ceea ce este cu adevărat grav. O ţară care l-a avut pe Grigore Gafencu şi trimite în Marea Britanie un ambasador care e străin de limba engleză (că doar nu-i vorba de limba tadjică), nu poate emite niciun fel de pretenţie la o altă imagine. Ba, aş spune, dimpotrivă: cu asemenea reprezentanţi, stăm mai bine decât am merita cu adevărat!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 35 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°