La finalul premierei spectacolului "Nabucco '12" pus în scenă, duminică, la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, artiştii au îmbrăcat halate asemănătoare celor purtate de personalul medical, în timp ce în sală au fost fluturate mai multe steaguri naţionale.
Ei au vrut să îşi arate astfel solidaritatea faţă de protestatarii care cereau respingerea modificărilor legii sănătăţii, conform cărora o parte a sistemului de sănătate ar fi urmat să fie privatizat.
"Nu mai vreau să aud fraza <<îmi este ruşine că sunt român>>", a declarat, marţi, Alexander Hausvater, regizorul spectacolului. "Pentru prima oară într-o operă română oamenii s-au ridicat în picioare (...) şi au cântat alături de artişti", a mai adăugat el.
Hausvater a mai declarat, de asemenea, că a primit mai multe mesaje din partea reprezentanţilor operelor din Italia şi de la Frankfurt care vor să facă acelaşi lucru atunci când vor prezenta spectacolul Nabucco.
La protestul organizat duminică la Cluj, care a durat circa opt ore, au participat peste 500 de persoane. Aici s-au scandat lozinci precum "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul" sau "Jos corupţia şi hoţia".
La finalul premierei spectacolului "Nabucco '12" pus în scenă, duminică, la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, artiştii au îmbrăcat halate asemănătoare celor purtate de personalul medical, în timp ce în sală au fost fluturate mai multe steaguri naţionale.
Ei au vrut să îşi arate astfel solidaritatea faţă de protestatarii care cereau respingerea modificărilor legii sănătăţii, conform cărora o parte a sistemului de sănătate ar fi urmat să fie privatizat.
"Nu mai vreau să aud fraza <<îmi este ruşine că sunt român>>", a declarat, marţi, Alexander Hausvater, regizorul spectacolului. "Pentru prima oară într-o operă română oamenii s-au ridicat în picioare (...) şi au cântat alături de artişti", a mai adăugat el. @