Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Moldovan: „Roman trebuie să revină cu picioarele pe pământ“

Publicat in Adevarul, vineri 5 martie 2010 ·

În etapa a XX-a a Ligii I de fotbal, FC Braşov va întâlni, luni, de la ora 17.00, pe Stadionul „Tineretului", pe FC Vaslui.

Despărţite de patru puncte în clasament, FC Vaslui (locul 5) şi FC Braşov (locul 8) sunt în luptă directă pentru ocuparea unui loc de cupă europeană.

După înfrângerea din runda precedentă, de la Ploieşti, „stegarii" s-au depărtat la patru puncte de cupele europene, iar victoria este singura variantă pentru ca băieţii lui Viorel Moldovan să rămână în plutonul fruntaş.

„Vom avea parte de un meci foarte greu, în compania unei echipe care se luptă pentru câştigarea titlului. Vasluiul are o echipă bună, cu jucători de valoare, care pot decide oricând un meci.

Venim după un eşec la Ploieşti şi suntem nevoiţi să luăm cele trei puncte cu FC Vaslui. Aştept o reacţie pozitivă din partea băieţilor, întrucât nu trebuie să ne distanţăm de prima parte a clasamentului.

În cazul în care ne vom impune, atunci vom avea un ascendent moral pentru confruntarea din Cupa României. Un insucces ne-ar îndepărta de obiectivul propus, iar o victorie ne-ar menţine în plasa echipelor fruntaşe", a declarat antrenorul braşovenilor, Viorel Moldovan.

Nemulţumit de Mihai Roman

„Moldo-gol" a vorbit şi despre evoluţia din ultima vreme a mijlocaşului Mihai Roman, singurul „stegar" titular la echipa naţională din meciul cu Israel. „Aştept mult mai mult de la el. Roman este într-o scădere evidentă, dar sper să revină la forma care l-a propulsat în prima reprezentativă.

El trebuie să coboare cu picioarele pe pământ , iar dacă nu va înţelege că este esenţial să se gândească doar la fotbal, atunci va lua loc lângă mine, pe banca de rezerve. O convocare la echipa naţională ar trebui să te responsabilizeze şi mai mult", a conchis Moldovan.

Pentru meciul cu FC Vaslui, Moldovan nu se va putea baza pe Rui Duarte şi Cristi Oros, în timp ce M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 41 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 9 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 19 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 16 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°